Entropia si indragostirea

despre legea a doua a termodinamicii si judecatile pripite

sa distingi intre realitatea obiectiva si realitatea circumstantiala e un exercitiu pentru genii.

restul lumii nu ne gindim la diferente, le consideram paradigme si ne ducem mai departe traiul de obiceiuri cu accese de platitudini.

ne formulam sablonard preconceptii la intersectia dintre nedumeriri, ne straduim sa ne conformam cu lumea si ne destabilizam cand lumea nu se conformeaza cu noi.

‘timpul le rezolva pe toate’ ne mintim prin soproanele cugetarii sporadice.

timpul e insusi desfasuratorul entropic al propriilor noastre minciuni, ca un pergament pe care inaintam in timp ce ne transcriem idiosincraziile. entropic, un singur sens, de la consensual (ordonat, pre-determinat) la dubitativ (dezordonat, aleator).

entropia masoara numarul de micro-stari pe macro-stari, unde micro-starea e starea de fapt - instanta in spatiu-timp (contextul), iar macro-starea e subiectivitatea observarii, setul de date pe care le observam sau le dorim din context.

astfel, macro-starea e o medie ponderata a mai multor micro-stari.

o medie ponderata tine cont de numarul instantelor si e partinitoare multiplicitatii. ca rezultat, creeaza ierarhii.

ierarhia e bazata pe rezultatele diferite ale cuantificarii criteriilor. ca rezultat, instantiaza judecata.

nimeni, pot sa jur, nu a ajuns pina la acest punct in lectura fara sa nu fi judecat deja. inclusiv toti cei care nu au ajuns pina aici. aceasta e dovada ca in fiecare moment intram si iesim din realitati (succesive) circumstantiale.

nivele scazute de entropie permit exploatarea cu folos a starii si crearea de energie.

nivele ridicate de entropie inseamna doar agitatie generatoare de caldura, pierdere de energie.

au faptele spirituale energie? daca da, ele trebuie ca provin din nivelele scazute ale entropiei, din ipoteza trecutului, din pre-existentul ordonat. la acel nivel, cred, traia nestingherita si gata sa-si ofere energia, realitatea obiectiva.

cind ne-am procopsit, pe drumul involutiei entropice, cu atitea realitati circumstantiale, incit nu mai putem nici macar in vis sa ne descotorosim de judecati?

noroc ca, in ghemul incilcit al inexorabilei cresteri entropice, mai apucam unii sa ne si indragostim…